Articol publicat pe data de 3 Septembrie 2010 in categoria (p)review-uri

Preview

Îl doriți! Dacă despre laptopul Acer Aspire 5943G spuneam că-l doresc... pe HTC Desire și dumneavoastră îl veți dori, dacă nu-l doriți deja. În fond, numele lui nu a fost ales degeaba. Tehnologia de sub „capota” elegantului telefon este una de top; acesta fiind ales și de gigantul Google, pentru a purta prestigioasa denumire de Nexus One. Da, Nexus One este, sub carcasa puțin schimbată, un HTC Desire cu mici modificări. Iar dacă Nexus One nu este disponibil la noi, HTC Desire nu numai că se află pe piața din România, dar îl și avem, pentru voi.

Alături de fratele mai mic, HTC Wildfire, Desire vine cu versiunea Eclair (2.1) a sistemului de operare Android, versiune ce aduce îmbunătățiri pe partea de performanță, o nouă interfață grafică atât pentru sistem cât și pentru browser (care vine și cu suport pentru HTML5), focus digital pentru cameră... și multe alte mici modificări ce fac experiența Android una mai bună și mai ușoară.

Dotările complete ale modelului HTC Desire sunt detaliate pe pagina produsului; dintre acestea, notabile fiind: ecranul AMOLED cu rezoluța de 480x800 (de 3.7 țoli); camera de 5 megapixeli, cu focus automat și bliț LED; suportul complet din punct de vedere al internetului și al conectivității - GPRS (Class 10), EDGE (Class 10), 3G (HDSPA 7.2 Mbps și HSUPA 2 Mbps), WiFi 802.11 b/g și Bluetooth 2.1 cu A2DP; jack stereo de 3.5 milimetri; micro-USB 2.0 cu 5 pini și durata de viață foarte mare a acumulatorului de până la 15 zile, în stand-by.

Prețul modelului HTC Desire este de 1984 lei, iar al modelului HTC Wildfire, mezinul, de doar 1182 lei. Noi le avem pe stoc, gata de a vă ajuta să țineți legătura cu prietenii pe Facebook® și pe Twitter™, să urmăriți fotografiile de pe Flickr™ și, de ce nu, să vă verificați e-mail-urile de la lucru și nu numai, HTC Desire conţinând şi un suport îmbunătăţit pentru funcţiile de siguranţă Exchange, precum protecţia parolei şi ştergerea datelor de la distanţă. Mai simplu spus, HTC Desire este telefonul de care aveți nevoie, atât la lucru cât și după terminarea programului.

Pentru comenzi și detalii suplimentare accesați paginile produselor, aici pentru HTC Desire și aici pentru HTC Wildfire.

Articol publicat pe data de 2 Septembrie 2010 in categoria (p)review-uri

Preview

Cu aspect de D-SLR, Canon PowerShot SX20 IS, succesorul modelului SX10 IS, aduce noi funcții și îmbunătățiri pentru un aparat foto care deja oferea o experiență fotografică de lăudat.

Canon PowerShot SX20 IS este un aparat foto de tip Super-Zoom, ce oferă un focus optic de 20x, ideal pentru fotografii amatori, dar cu pretenții. Nu este o cameră profesională, chiar dacă, repet, arată ca un dSLR, pentru ochiul lipsit de experiență.

Pe lângă cei 20x, echivalenți cu o distanță focală de 28-560 milimetri, modelul SX20 IS al celor de la Canon vine cu dotări precum: port HDMI mini pentru a rula pe HDTV filmări în format Hi-Def, 720p (făcute cu camera și care au o calitate extraordinară, pentru un dispozitiv de acest tip); un senzor de 12 megapixeli ajutat de un stabilizator optic și de câteva tehnologii Canon, pentru a ușura și simplifica fotografierea; control manual complet asupra parametrilor camerei, pentru pasionați; atât vizor clasic cât și LCD... și multe alte detalii ce fac ca această cameră să poată fi chiar o alternativă de vacanță pentru un fotograf.

Designul, asemănător cu cel al camerelor pentru profesioniști, asigură o experiență plăcută în manevrarea și utilizarea camerei PowerShot SX20 IS. Afișajul LCD nu este însă fix, ca la dSLR-uri, nu. Acesta poate fi pivotat 180º pe orizontală și 270º pe verticală. Mai exact, din orice poziție ați dori să prindeți un cadru, camera vă va ajuta, fără îndoială, s-o faceți.

Per total, folosirea unui aparat foto de acest tip aduce doar beneficii. Beneficii pe care le au și camerele compacte și beneficii pe care le au și camerele pentru profesioniști. Performanța este una foarte bună, iar dotările sunt... cireșele de pe tort. Pentru că da, sunt mai multe!

Noi îl avem pe stoc, pregătit de a fi trimis oriunde în țară și apoi, luat cu dumneavoastră în vacanță. Prețul este de 1565 lei, sumă pentru care veți primi aparatul, 4 baterii, o curea, capac, parasolar, cablu USB și cablu A/V. Plus, desigur, un CD-ROM cu aplicații. Pentru detalii și comandă accesați pagina produsului, din cadrul magazinului nostru.

Articol publicat pe data de 1 Septembrie 2010 in categoria (p)review-uri

Preview

Noul Aspire 5943G continuă linia de produse de lux de la Acer, ce înglobează ultimele tehnologii și le oferă într-un pachet relativ accesibil. Acum mai bine de doi ani, la lansarea modelelor Gemstone Blue (cel de față are numele de cod Ethos), Acer mi-a atras atenția cu modelul 6920G. Acesta oferea, la un preț bun, performanță de top pe care concurența nu o oferea nici măcar în modelele cele mai scumpe, care se apropiau de 10000 lei. Istoria se repetă acum, Acer făcând un nou pas înainte cu modelele Ethos. La prima vedere...  îl vreau și pe 5943G, deși „bătrânul” Gemstone Blue de pe care scriu acest articol încă poate fi considerat un laptop performant, după atâta timp.

Dotat cu cea mai performantă platformă mobilă, modelul Aspire 5943 oferă un desktop replacement veritabil, făcând ca linia dintre laptop și desktop să fie tot mai fină; procesoarele Core i3, i5 și i7 acoperind o gamă largă de utilizatori, de la cei ce doresc un laptop puternic, dar pentru uz banal și până la profesioniștii care au nevoie de putere mare de procesare, pe teren.

Plăcile grafice ATi Radeon HD 5650 și ATi Radeon HD 5850 fac ca performanța grafică să fie una în ton cu procesorul, sistemul fiind echilibrat perfect, atât pentru utilizatorii care folosesc sistemul pentru multimedia și gaming cât și pentru graficieni. Chipul UVD cu care sosesc dotate acceleratoarele grafice ATi Radeon HD face ca multi-tasking-ul să fie o joacă de copil, chiar și atunci când pe ieșirea HDMI laptopul „hrănește” un film Blu-Ray pe HDTV-ul din living, iar asta pentru că, așa cum este specificat mai jos, UVD-ul decodează, la nivel hardware, complexele formate video H.264 și VC1.

Datorită controller-ului de memorie integrat pe procesor, modelele 5943G pot suporta de la 8 GB la 16 GB de memorie DDR3 (în funcție de procesor), în configurație duală. Dotat cu 4 module soDIMM de 4GB laptopul devine un sistem de lucru în adevăratul sens al cuvântului, unul elegant, arătos și făcut din cele mai bune materiale (pentru că am aflat că laptopurile Ethos împart aceeași linie de producție cu cele Sony Vaio).

Pe partea de conectivitate, dotări și accesorii... puține lucruri putem să-i reproșăm. La fel ca și la fratele mai mare, Aspire 6920G, lipsește prezența unui port Firewire, atât de necesar celor ce fac editare video digitală pe el. În plus, rezoluția de 1366x768 pixeli poate fi considerată mică de unii utilizatori, obișnuiți cu rezoluții mai mari, FullHD chiar. Încă un lucru pe care-l reproșez însă tuturor laptopurilor de pe piață este prezența hard disk-urilor, în sistem. Un SSD ar fi fost mult mai bun, performanța gâtuită de învechita tehnologie a hard disk-urilor fiind astfel o problemă a trecutului. În rest... nu știu ce i-aș mai putea reproșa, doar am zis că-l vreau! În oferta Vexio și pe piața românească avem, deocamdată, modelul Aspire 5943G-5454G32Mnss, la prețul de 4515 lei, model motorizat de Core i5-450M și susținut, pe partea grafică, de puternicul accelerator grafic ATi Radeon HD 5650.

(more...)

Pagina 4 din 4 1 2 3 4